Jorge Pereira are un trecut care ar face să pălească mulți sportivi de top din artele marțiale mixte de astăzi. Prima lui luptă oficială la profesioniști a avut loc în 1995. După ea, au urmat nenumărate altele, precum și o sumedenie de concursuri de jiu jitsu la care a participat. Cu toate că palmaresul lui de pe Sherdog nu pare tocmai impresionant, Jorge este un adevărat războinic de modă veche. Are centura neagră de mai bine de 20 de ani, și o are de la un nume pe care mulți îl rostesc cu teamă și în jurul căruia au fost țesute nenumărate legende: Rickson Gracie. Pentru că vine dintr-o altă lume, cu alte valori, Jorge poate părea pe alocuri un fanatic al sportului. Îl venerează pe maestrul lui și jiu jitsu-ul pe care acesta a ajutat să îl creeze și se ghidează după onoare și un cod al samuraiului.

Jorge Pereira nu este probabil atât de cunoscut pentru ceea ce a făcut, ci mai degrabă pentru ceea ce a încercat să facă. A încercat să revitalizeze MMA-ul modern printr-o întoarcere la origini, la luptele de vale tudo din Brazilia care au început totul. Așa s-a născut Rio Heroes, o promoție semi-obscură de MMA care a debutat pe niște saltele adunate la repezeală și a ajuns într-o cușcă din care meciurile au fost transmise pe internet către lumea întreagă. Fără mănuși, ceva mai permisive, luptele din Rio Heroes au făcut înconjurul lumii și au stârnit scandaluri. Apreciate de unii pentru duritatea lor, au fost urâte și defăimate de alții din același motiv. Însă, după cum o spune și Jorge, care a fost și organizator, și arbitru, Rio Heroes a încercat să arate lumii întregi adevărul: Bătaia e urâtă. Un refren pe care Jorge Pereira îl repetă aproape obsesiv și pe care unii dintre spectatorii MMA-ului de astăzi par să îl uite datorită regiei și spectacolului din sport.

Salut. Aș vrea să îți mulțumesc în primul rând pentru disponibilitate și pentru timpul acordat. Având în vedere că ai intrat în contact cu luptele fără prea multe reguli cu mult timp înaintea apariției termenului de arte marțiale mixte (MMA) și de popularizarea fenomenului, aș vrea să te întreb dacă îți mai aduci aminte prima ta luptă. Să spunem de vale tudo, pentru că termenul se potrivește ceva mai mult cu ceea ce exista în acea vreme.

Alex, uite cum stă treaba. M-am bătut de foarte multe ori pe stradă, fără reguli. Cu toate acestea, primul meu meci oficial la profesioniști a venit mult mai târziu, împotriva lui Heman. Ăsta era de fapt porecla lui, pentru că nu îmi aduc aminte exact cum îl chema. S-a întâmplat într-un circuit numit The Second Circuit Paulista of Free Style. Ar trebui să poți găsi numele lui undeva. Era un luptător cu o rezistență ieșită din comun. Nu prea ethnic, însă era cu siguranță ceea ce aș numi un războinic adevărat. Am reușit să îl înving cu o strangulare de la spate, Mata Leao.

Cred că este vorba despre Manuel dos Santos. Apare în palmaresul tău, pe Sherdog. Ce reguli existau la vremea respectivă?

Da, ai dreptate. Despre el este vorba. Nu prea erau reguli, se mergea pe principiul orice e posibil, dar foloseam totuși mănuși și existau reprize de câte zece minute. Aveam voie să lovim cu genunchii la sol, să folosim lovituri de cap, de cot, de genunchi. Nu trebuia decât să respectăm codul războinicilor, la fel cum s-a întâmplat și în Rio Heroes. Luptele erau mult mai reale pe vremea aceea.

Ce crezi că s-a schimbat între timp, în MMA-ul modern. Există aspect positive sau negative?

Aspecte positive există cu siguranță. A devenit un business destul de rentabil și a apărut un sport nou. Din păcate însă, cred că și-au vândut sufletul. Înainte, pe vremea Vale Tudo, mizele erau onoarea și dragostea pentru arta marțială din care proveneai.  În cazul meu era vorba despre jiu jitsu, arta familiei Gracie. Luptam aproape pe gratis, mult mai mult pentru dragostea pe care o aveam pentru jiu jitsu si pentru ce însemna pentru mine decât penru bani. Dar astea erau cu totul alte vremuri, și luptele erau foarte urâte. Pentru că miza era mult mai mare. Înțelegi ce spun? Luptam în numele jiu jitsu și era suficient pentru ca eu să am hotărârea unui samurai. Asta însemna atunci să fii luptător de vale tudo. Nu ne vopseam părul, nu ne făceam unghiile, nu făceam spectacol. Dar pe vremea mea eram gata să ne jertfim pentru jiu jitsu-ul nostru.

Există vreun meci din care să păstrezi amintiri mai vii? Din vremurile despre care îmi vorbești. Ai putea să îmi povestești puțin despre asta? Cred că un exemplu ar face tot ceea ce mi-ai spus mult mai ușor de înțeles.

Da. Cred că prima mea finală, împotriva lui Alessandro Stefan, dublu campion mondial de Hapkido. Am fost făcut trimis la podea în timpul meciului, dar pe vremea aceea arbitrii nu opera lupta atât de ușor. Din fericire, mi-am revenit pe parcurs și am reușit să câștig meciul. Eu eram din Rio și el din Sao Paolo. La final, a venit la mine un ziarist din Sao Paolo și a încercat să râdă de mine. Mi-a spus: ai câștigat, Jorge, dar îți curge cam mult sânge. I-am răspuns că un războinic adevărat nu sângerează, doar își scoate la iveala onoarea. Pentru că sângele este de fapt onoarea unui adevărat războinic.

Asta da replică. Ai putea să îmi povestești puțin despre cum s-a născut Rio Heroes? De la ce idée a pornit și cum se diferențiază de alte promoții de mma/vale tudo?

Dupa cum am mai spus, Rio Heroes a încercat să învie luptele adevărate, așa cum aveau ele loc pe vremea marelui maestro Helio Gracie, a lui Carlson Gracie și a altor mari nume din trecut. Maestrul Helio s-a luptat împotriva lui Waldemar Santana, de exemplu, timp de 3 ore și 48 de minute. A făcut istorie, și fără mănuși, fără reguli, doar cu codul războinicului. Asta nu era nici spectacol, nici afacere. Noi am încercat să arătăm cum a apărut totul. Pentru că, după cum am mai spus, bătaia e urâtă.  Lucrul cel mai important de spus, în legătură cu Rio Heroes, este că evenimentul a fost mult mai mult decât o simplă organizație barbară fără reguli. A fost o încercare de a reînvia un moment de glorie și onoarea vechilor samurai în locul dorinței pentru bani care acaparează mma-ul astăzi.

Care a fost cel mai lung meci din Rio Heroes? Și care crezi că era cel mai bun luptător al promoției?

Nu îmi mai aduc aminte de meci, dar se poate afla destul de ușor. Cel mai bun luptător însă, în opinia mea, a fost Marcio ” Ze Pequeno ” Soares. Ar mai fi și Pedro Manoel dos Santos și probabil Flavio Alvaro, dar sunt cu siguranță mai mulți.

Cum de a fost închis Rio Heroes? Ai încercat să o iei de la capăt în altă parte? Cred că încă mai sunt destul de mulți oameni atrași de idée.

Mi-ar fi plăcut mult să fac asta, dar nu mai aveam niciun fel de sprijin. Fără sponsori, a devenit imposibil. De altfel, am totul pregătit și pot relua Rio Heroes oricând. Numai că am nevoie de sponsori. Ăsta e adevărul.

Ar fi trebuit probabil să încep interviul cu întrebarea asta, dar nu cred că e prea târziu pentru ea. Cu ce te ocupi acum? Mai participi la competiții, mai lupti?

Acum îmi ocup timpul cu predarea jiu jitsu-ului adevărat, cel al samurailor. În care onoarea și tehnica sunt lucruri la fel de importante pentru studenți. Predau cu accent pe autoapărare pentru adulți, copii, femei și bărbați de toate vârstele. Și fac ceea ce îmi place. Dau mai departe din cunoștințele mele de jiu jitsu pe care le-am învățat datorită maestrului meu Rickson Gracie tuturor celor care încearcă să își îmbunătățească viața și să trăiască mai bine. Cât despre competiții, ultima la care am participat a fost campionatul mondial de no gi din 2008, unde am terminat pe primul loc la categoria mea și pe al doilea la open. Sunt gata să revin într-o luptă adevărată de vale tudo atunci când lumea va fi dispusă să plătească pentru a vedea un asemenea eveniment. (Jorge râde copios n.m). Predau la M Cycle gym în Miami, Florida.

Pentru că tot ai adus vorba despre Rickson, aș vrea să te întreb dacă îți mai aduci aminte momentul în care ți-a oferit centura neagră. Cum a fost?

S-a întâmpalt cu foarte mult timp în urmă, atunci când a plecat din Rio și a venit în California. A fost un moment extraordinary pe care nu îl voi uita niciodată. Rickson era pe punctual de a pleca și maestrul Helio (Gracie n.m) pusese capăt vechii noastre echipe de competiții. Urma să particip în ultima mea competiție ca centură maro, și am pierdut în finală împotriva lui Marcel, din echipa lui Carlson Gracie. Rickson a venit atunci și mi-a spus: Jorge, tehnica ta e la nivelul unei century negre. Dacă nu aș pleca acum, te-aș mai lăsa puțin la nivelul ăsta pentru a deveni mai matur ca luptător. Așa că i-am spus: maestre, acum e momentul dacă ești de părere că am ajuns la nivelul la care trebuie. Fiecare promovare era altfel decât cea precedent, și era diferită de la individ la individi. Era un fel de ritual între războinici, și momentul mi-a umplut inima cu onoare și dragoste pentru maestrul meu. A fost momentul supreme în cariera mea, după care am început să adun medalii la competițiile de jiu jitsu ți în cele de vale tudo unde mi-am pus trupul și sufletul în slujba Gracie jiu jitsu.

În 1996 am devenit campionul Brazilian de Vale tudo, divizia open. Am câștigat de trei ori la Pan-American pentru echipa lui Rickson Gracie (în 2001, 2002 și 2003) și în 2008 am fost campion mondial la no gi. Am mai multe titluri, dar nu vreau să te încurc prea mult menționându-le pe toate. Am apărat și voi apăra întotdeauna Academia Gracie, și în 2017 ar trebui să fiu promovat la centura roșu cu negru. Asta înseamnă că voi împlini 31 de ani de când am centura neagră. Sunt convins că Rickson este mândru de mine și că știe că pentru mine, el este singura inspirație de care am nevoie în viață.

Știam de asta, și este mai mult decât impresionant. Aș vrea să te întreb cine crezi că sunt cei mai buni luptători de jiu jitsu astăzi? Au apărut destul de mulți tineri promițători, și concursurile au evoluat și ele foarte mult.

Cel mai bun luptător de jiu jitsu este și va rămâne Rickson Gracie. Cine îl cunoaște știe că spun adevărul.

Știu că este, dar vorbeam despre genrațiile mai tinere, din care fac parte Marcelo Garcia, Caio Terra, frații  Mendes.

Toți cei pe care i-ai enumerate sunt fantastici. Mie îmi plac foarte mult Pablo (Popovitch n.m.) și Marcelinho (Garcia n.m.). dar sunt foarte multe talente. Dar îmi este destul de greu să îi evaluez, pentru că eu văd lucrurile altfel. Ceea ce contează pentru mine ține mai mult de o mentalitate de samurai. Iar Rickson este totul într-un singur om. El este calea samuraiului. Iar pentru mine, asta înseamnă totul. Aș vrea să pot deveni și eu o legend, și nu pentru titlurile câștigate, ci pentru ceea ce fac pentru jiu jitsu. Pentru că sângerez pentru ca noua generație să aibă parte de un sport mai bun. Dar pentru astfel de întrebări, cel mai bine ar fi să mergi direct la Sonkiri (Rickson Gracie n.m.) el este întruchiparea jiu jitsu-ului.

Cum este Rickson în sparring? Te lasă vreodată să câștigi?

Aș vrea eu (râde). Nu reușesc să văd nici măcar umbra unei posibile finalizări.

Mulțumesc mult, din nou, pentru răbdare și timpul acordat.