Incep cu un “disclaimer”. Randurile care se urmeaza nu se doresc a fi o descriere exhaustiva a unui domeniu/subiect, ci mai degraba un punct de pornire pentru o discuţie constructivă.

Pe orice forum de sporturi de contact sau arte marţiale, şi forumul Fight nu face excepţie, veţi găsi subiecte care dau naştere unor dispute inflăcărate, şi care de regulă ajung să fie închise de moderatori. Veţi găsi fie oameni care să întrebe de ce sport să se apuce, pentru că vor să înveţe să se bată pe stradă, sau veţi găsi oameni care îşi vor lăuta propriul sport. Oricare dintre aceste situaţii este suficientă pentru ca o posibilă discuţie să degenereze în dispută.

Văzută mai mult sau mai puţin din exterior, situaţia pare a se aprinde pentru că termenii discuţiei nu sunt bine înţeleşi, dar şi pentru că fiecare participant la discuţie are propriul sistem de referinţă la care face apel şi prin prisma căruia evaluează situaţia de la care s-a pornit. Voi încerca mai jos să lămuresc unele neînţelegeri, pe care le-am identificat în aproape fiecare caz, în speranţa de a obţine răspunsul în jurul căruia toată lumea se luptă: care este cea mai bună artă marţială-cel mai bun sport de contact într-o luptă reală?

Mai concret, dacă vine unul (individ sau grup) la tine şi vrea să te bată/taie/spânzure/omoare, ce ar trebui să înveţi ca să ai cele mai multe şanse de a ieşi neşifonat din altercaţie. Dacă ne uităm la ce spun practicanții experimentați, ai putea învăța orice. Aproape orice sport sau artă marțială are, cel puțin teoretic, un răspuns pentru cele mai multe tipuri de confruntări. Dar aici apare și problema.

Fiecare are pretenția de a fi mai bun decât celelalte pentru că… Pentru că pe stradă nu există reguli, pentru că pe stradă nimeni nu se bate singur, pentru că pe stradă, dacă ajungi la sol, există riscul să vină un prieten de-al celuilalt și să îți dea una în cap; pentru că, în cutare stil, se practică loviturile în ochi și rotocoalele de fum care nu sunt realiste sau nu pot fi antrenate corespunzător; pentru că pe stradă toate bătăile ajung la un fel de MMA sau cel puțin de kickboxing; pentru că într-un anume stil partenerul e mereu cooperant, și totul arată ca un dans. Și lista poate continua.

Eu aș spune însă, pentru moment, doar următorul lucru:

1. Nu există luptă reală. Nu în sensul înțeles de întrebare, cel puțin.

Conceptul de luptă reală apare de obicei prin contrast cu lupta sportivă, nu cu o luptă ireală. Lupta sportivă are reguli, are arbitru, are echipament, are protecții, are un mediu amenajat specific în care se desfășoară. Lupta reală, în schimb, nu are nici reguli, nici arbitru, nici echipament, nici protecții, nici arme, nici mediu amenajat specific.

O lupta reală este aproape imposibil de simulat, şi voi reveni asupra acestui aspect în partea a doua. În principal pentru că sunt prea multe variabile de luat în calcul. Poți fi tu agresorul, sau poți fi tu cel agresat. Poți avea un pistol, agresorul un cuțit, sau invers. Poți să nu ai nimic în mână, și să ataci pe cineva cu mitralieră. Nimic nou până aici. Însă toate aceste situații presupun un anume concept de luptă. În care ești față în față cu unul sau mai mulți indivizi și ești conștient de potențialul violent al situației. Lupta reală, așa cum apare ea în discuțiile de la care am pornit, este de fapt o bătaie, mai mult sau mai puțin organizată. Problema este însă alta. La fel de reală este şi situaţia în care vine cineva de la spate şi îţi taie gâtul fără ca tu să îl auzi sau să îl vezi. Dar să nu fim atât de drastici şi să sugerăm un final funebru. Acelaşi cineva poate veni tiptil să îţi facă o proiectare pe asfalt, după care să îţi dea câteva şuturi în cap.

Se cheamă că ai fost implicat tot într-o luptă reală şi că ai luat bătaie, dar nu cred că este genul de luptă care să fie inclusă într-o dezbatere despre cea mai bună artă marţială. Şi nici nu cred că există stiluri care au pretenţia argumentată de a te pregăti pentru o astfel de situaţie, care se remarcă tocmai prin imposibilitatea prevederii ei.

Va urma…