Pentru a-l putea descrie pe Silviu ne-ar trebui pagini întregi. Pentru unii este un antrenor de box sau de sambo deosebit, iar pentru alții este unul dintre primii luptători adevărați de MMA din România. Dacă întrebați oamenii cu care s-a intersectat până acum, s-ar putea să auziți povești diferite, și asta pentru că Silviu este unul dintre primii sportivi români care a înțeles importanța cross-trainingului, a antrenamentului în stiluri diferite. Indiferent cu cine vorbiți însă, nimeni nu vă va spune ceva de rău despre el. Dimpotrivă, oamenii care l-au antrenat, au fost antrenați de el, sau cei care s-au antrenat împreună cu Silviu Vulc vă vor spune toți că este în primul rând un om deosebit, și de abia după vă vor vorbi despre meritele lui ca sportiv și antrenor.

Silviu are acum 32 de ani. Cu douăzeci de ani în urmă a pășit pentru prima dată în sala de box în Deva și s-a îndrăgostit de sport. A fost format de maestrul Olteanu Ion, unul dintre cei mai buni antrenori pe care i-a avut România, după cum spune cu nostalgie Silviu, și ulterior de maestrul Napoleon Gheorghe. A continuat cu boxul, și timp de 4 ani a și avut o sală în Deva, unde a reușit să antreneze câțiva copii care au ajuns astăzi niște boxeri foarte buni, cu rezultate notabile atât pe plan național cât și pe plan internațional.  Cross-trainingul a apărut de abia mai târziu, prin 2003, când a început să frecventeze sala de lupte libere condusă de  maestrul Doru Ailincai(CSS Deva), şi sala de judo a maestrului Garbovan Dan(CSS Deva).

Nevoit să închidă sala din Deva, Silviu s-a mutat la Dinamo Bucureşti, unde a continuat să se antreneze în lupte libere şi în Judo, participând şi la stagii de Sambo şi Jiu-Jitsu Brazilian.  A luptat de două ori într-o gală de MMA din Israel, unde a câştigat un meci prin TKO şi l-a pierdut pe al doilea în urma unei strangulări.

După episodul din Israel, s-a ivit ocazia să meargă în Rusia şi să se antreneze două săptămâni la Red Devils, echipa lui Vladimir Voronov unde se antrenează fraţii Emelianenko. Silviu a făcut o impresie deosebit de bună şi a primit o ofertă pe care nu a putut să o refuze: un contract de trei ani cu clubul. Din cei trei ani, Silviu a petrecut doar doi acolo, după care s-a întors în ţară. A luptat o singură dată în Rusia, după o accidentare care l-a ţinut deoparte două luni. A pierdut în faţa unui luptător de sambo foarte bun, însă într-un meci pentru care nu a putut să se pregătească deloc, fizic.

Întors în Bucureşti, Silviu a început şcoala de antrenori şi s-a înscris la cursurile Institutului de Educatie Fizică şi Sport. A început să antreneze în paralel la secţia de box a clubului Dinamo şi la lotul olimpic de seniori, unde nu a rămas însă pentru mult timp şi a hotărât să plece în Anglia, mânat de schimbările politice şi sociale care au afectat şi sportul românesc în ultimul an.

În Anglia, a antrenat şi profesioniştii şi amatorii la Titan Fighting Academy din Londra, un club prestigios de MMA condus de Mickey Papas, timp de şapte luni. Şi a făcut o treabă foarte bună, dacă luăm în considerare mărturiile celor care au asistat la cel puţin o lecţie ţinută de Silviu.

În prezent, Silviu este în Tailanda şi se bucură de viaţă. Nu a venit, după cum ar putea crede unii sportivi, din dorinţa de a învăţa muay-thai în patria acestui sport, ci pentru a-şi urma inima. Dar pentru că reputaţia îl precedă peste tot pe unde merge, a primit deja oferte din partea mai multor cluburi din Phuket. A început să practice şi muay-thai, a predat deja un seminar de sambo combat şi urmează să aleagă sala la care va fi Head Coach (antrenor principal) de MMA în următorul an. Între timp însă, Silviu se bucură de viaţă, vrea să îşi întemeieze o familie, chiar dacă se află foarte departe de acasă, şi nu uită că este român, deși unii dintre străinii cu care se intersectează nu înţeleg din prima din ce colţ de lume provine şi îl numesc uneori rus şi alteori ungur.