14 iulie 2007 a fost ultima zi din cariera roller-coaster a lui Arturo Gatti. Bătut şi însângerat, Gatti a spus stop după 7 runde cu fostul “Contender”, Alfonso Gomez (17-3-2, 8 KO). Arturo nu a fost niciodată “în meci”, fiind subclasat de mult mai puternicul Gomez.

Pe durata întregului meci, Gomez a atins bărbia cu fiecare combinaţie lansată. Gatti a fost letargic, încet, nu a mai avut acea explozie extraordinară în pumn. Deşi cei mai mult de 9 mii de spectatori au venit în Atlantic City pentru a-l conduce pe bătrânul războinic spre o victorie sigură (care avea să asigure un meci cu Julio Cesar Chavez Jr., fiul legendarului mexican), meciul s-a transformat cu fiecare pumn aruncat de Gomez întrun cumplit coşmar. Cu fiecare rundă scursă aşteptam tot mai neliniştit un croseu de stânga care să îl salveze din pumnii tânărului mexican. Croşeul nu a mai venit, Gatti fiind probabil de mult “terminat”. Runda a 7-a l-a găsit pe Arturo în genunchi, după o directă de dreapta, cu faţa schimonosită de durere printre şiroaie de sânge. În timp ce o lacrimă stătea să curgă din colţul ochiului oricărui fan al boxului, arbitrul a început să numere probabil cu gândul la meciurile cu Wilson Rodriguez, Gabriel Ruelas, Ivan Robinson şi Micky Ward, dar era evident că Arturo era mult prea departe de acele meciuri. Prea mulţi ani trecuseră, prea mulţi pumni încasaţi, prea multe categorii urcate, prea multe mâini rupte, prea multă mândrie. Înainte să termine arbitrul numărătoarea, preşedintele comisiei atletice a sărit în ring, oprind măcelul. Totul era pierdut pentru Gatti. Acest meci s-a întâmplat din perseverenţa inutilă a publicului de a nu renunţa la un campion adevărat, de a nu-l lăsa să se retragă dupa meciul cu Baldomir, meci cu o finalitate similară cu cel din acea seară (Gatti a pierdut prin KO in runda 9).

După meci, în vestiar, cu o tăietură barbară pe buza superioară, Gatti a declarat că se găseşte în imposibilitatea de a mai continua, nemaiputând “face” categoria lightwelterweight (63.5 kg), la categoria welterweight (66.7 kg) boxerii fiind mult prea puternici. Ironic, Gatti s-a aflat în postura lui Leonard Doroftei de acum 3 ani. Gatti şi-a terminat interviul cu următoarele cuvinte: “Sunt un om fără categorie, aşa că Hasta la vista, baby!”. Ne bucurăm că după atâtea meciuri brutale a rămas acelaşi pugilist carismatic şi plin de umor. Arturo Gatti s-a retras cu un palmares de 40-9, 31 KO.

Odată cu anunţul retragerii, mintea mi-a zburat pe 18 mai 2002, la legendarul meci cu Micky Ward, primul din trilogie. Un fan actual al boxului, care primeşte tot mai puţine meciuri demne de plata pe care trebuie să o facă pentru a le urmări (mă refer la “nefericiţii” din Stetele Unite care au sistem Pay-Per-View), nu are cum să uite un asemena meci.

Deşi eram în 2002, meciul părea rupt din anii 50. Acţiune extraordinară, boxeri înclinaţi spre a încasa pumnii adversarului, răsturnări de situaţie, singurul lucru care lipsea era imaginea monocromă. Paradoxal sau nu acesta a fost primul şi ultimul meci în care Gatti a fost huiduit de public disputându-se aproape de locurile natale ale lui Ward, dar totodată meciul care i-a oferit recunoaştere imediată. Gatti intra în meci ca şi favorit, analiştii considerând ca va fi un meci uşor pentru canadian, în care va boxa şi nu se va angaja în schimburi inutile. Existau bineînţeles şi aceia care erau convinşi că Arturo nu se va putea abţine şi meciul va combustiona spontan. Micky Ward era un irlandez cu o inimă mai mare decât el, având la activ un meci al anului cu un an înainte, în compania lui Emanuel Augustus. Gatti mai fusese în 2 meciuri ale anului, în 1997 împotriva lui Gabriel Ruelas şi în 1998 împotriva lui Ivan Robinson (primul meci). Deci meciul putea să se transforme foarte uşor în acel măcel pe care toţi îl aşteptau.

În primele 3 runde Gatti a boxat frumos, evitând schimburile dure, câştigând rundele prin combinaţii eficiente în centrul ringului, după care pleca imediat pe pas lateral, fără a-i da şansa lui Ward să pregătească lovituri. În repriza a patra irlandezul a început să atingă ţinta cu directe scurte de dreapta. Frustrat Gatti a pierdut un punct pentru o lovitură sub centură. Meciul începea să se echilibreze.

Repriza a 5-a a fost care pe care, aducând focul de artificii, ultimele 20 de secunde fiind un torent de pumni de forţă, avândul pe Ward în avantaj. Sala s-a transformat în infern, chiar şi comentatorii HBO de la nivelul ringului întâmpinau dificultăţi în a se face auziţi. Sala era în picioare gustând din plin acţiunea. Meciul se transforma rapid în meciul anului. Următoarele reprize Gatti, implorat de antrenorul său, Buddy McGirt, a început din nou să boxeze, luând rundele 6 şi 7. Runda a 8-a a fost din nou furată de Ward cu un ploaie de pumni în ultimele 30 de secunde, fiind o introducere în ceea ce avea să fie cea mai brutală rundă din istorie.

Începe runda 9 şi un croşeu de stânga la ficat îl pune jos pe Gatti după numai 15 secunde din rundă. Arturo se ridică cu greu şi este făcut sac de box în primul minut din rundă. Toată lumea e în picioare şi se întreabă oare cât va mai rezista Gatti. Obosit Micky intră în defensivă şi e rândul lui Gatti să revină. Îl împinge pe irlandez în corzi şi îl pedepsete la corp. Acum Gatti e din nou extenuat şi Ward revine cu croşee la corp şi directe scurte la cap. Cu numai 30 de secunde înainte de gong, Jim Lampley (comentator HBO la nivelul ringului) îl imploră pe arbitru să oprească meciul. Gatti e încolţit şi bătut cu brutalitate, aproape inconştient dar tot în picioare. Ward termină runda în stil mare cu un adversar aproape făcut KO în picioare. Emanuel Stewart (comentator HBO): “Aceasta ar trebui să fie runda secolului.” În runda 9, Ward a lansat 82 de pumni de forţă din care nu mai puţin de 60 şi-au atins ţinta. Este un record absolut.

La începutul rundei a 10-a Ward îi şopteşte la Gatti: “Te iubesc.” şi îi întinde mănuşa pentru a bate palma. Runda începe şi incredibil Gatti revine în forţă câştigând runda în faţa unui Ward extenuat. La fârşitul meciului, Jim Lampley: “Această luptă este o imagine a unui meci din era de aur a sportului.” Se anunţă decizia care nu mai interesează pe nimeni. Toţi sunt bulversaţi şi şocaţi de ce au putut să urmărească. Ward câştigă o decizie împărţită. Nu mai contează câştigătorul, nu mai contează că meciul s-a disputat fără centuri, nu mai contează categoria puţin populară atunci, tot ce contează este că Ward şi Gatti au oferit lumii cel mai tare meci din istorie. Poţi să uiţi de Muhammad Ali şi Joe Frazier, de Joe Louis şi Rocky Marciano, de Marvin Hagler şi Thomas Hearns, de Ray Leonard şi Roberto Duran, de Ray Robinson şi Carmen Basillio. Toate acestea sunt praf şi fum în faţa acestuia.

La sfârşitul meciului cei doi pugilişti se întâlnesc la spital şi devin cei mai buni prieteni. Dacă faima lui Gatti a început cu Ward în colţul opus, 5 ani mai târziu, cariera lui se încheie cu Ward în propriul colţ, fiind antrenorul lui pentru meciul cu Gomez.

De-a lungul timpului Gatti a boxat cu cei mai buni dintre cei mai buni: Tracy Harris Patterson (54-3-1, WUD 12 de două ori), Wilson Rodriguez (44-7-3, WKO6), Gabriel Ruelas (44-3, WTKO5), Angel Manfredy (22-2-1, LTKO8), Ivan Robinson (25-2, LSD12, LUD12), Joey Gamache (55-3, WKO2), Oscar De La Hoya (32-2, LTKO5), Micky Ward (37-11, LSD10, WUD10 de două ori),

Leonard Dorin (22-0-1, WKO2),

Partea 1:

Partea 2:

Jesse James Leija (47-6-2, WKO5) şi Floyd Mayweather Jr. (33-0, LRTD6).

Însă, la numai doi ani după retragere, soarta îşi pune definitiv sentinţa asupra celui mai popular boxer al erei lui. În dimineaţa de 11 iulie 2009, Gatti este găsit mort, sugrumat, în camera de hotel închiriată în Brazilia împreună cu soţia s-a, Amanda Rodrigues şi fiul său de 10 luni. În primă fază soţia lui a fost acuzată de crimă (bareta genţii sale era murdară de sânge), dar apoi poliţia braziliană a renunţat la acuzaţii, catalogând moartea drept sinucidere. S-a constatat în timpul anchetei că boxerul era certat cu soţia sa, urmând ca cei doi să divorţeze.

Partea 1 HBO Real Sports: incepe la 1:26

Partea 2 HBO Real Sports:

Partea 3 HBO Real Sports: se termina la 0:47

Indiferent de vinovatul morţii lui Gatti, cariera şi viaţa sa nu poate fi uitată de către noi fanii boxului. Gatti şi-a dat practic fărâme din sănătatea şi viaţa sa pentru ca noi fanii să ne bucurăm de meciurile lui. Gatti nu a fost un sportiv. A fost un mercenar, un gladiator, un showman. Pentru toate clipele de neuitat, ODIHNEASCĂ-SE IN PACE!!!

Întro eră a boxerilor defensivi, dispariţia acestui mare pugilist din lumea boxului a lăsat un gol de nedigerat. Se caută acum noi superstaruri care să se alăture lui Manny Pacquiao şi să readucă boxului gloria pe care a avut-o cândva, nu demult. Căutările mă tem că sunt deşarte. Nu cred că va mai apărea vreun Gatti vreodată.

Articol de Ioan “nelu” Popa