Sportul a apărut din dorinţa omului de a participa activ sau pasiv (prin vizionare) la o activitate concurenţială corectă, bazată pe aptitudini fizice şi psihice, având ca finalitate încoronarea unui singur individ ca şi câştigător, ca şi campion. Incipient, această concurenţă era privită ca şi o luptă, apărând boxul undeva în anii 3000 î.Cr., ca şi o luptă cu măinile goale (“bare fist fighting”).
Începând cu anii 1860, boxul a devenit sportul rege, fiind competiţia supremă în sport. Boxul a cunoscut era de aur începând cu anii 1950 şi până prin 1980, odată cu decăderea lui Muhamad Ali. În această perioadă să fi campion mondial era răsplata supremă. Nimic nu conta decât să ajungi acolo, să boxezi şi să câştigi titlul.
În ziua de azi însă, boxerii sunt conduşi în alegerera concurenţilor, de veniturile băneşti, de frica de a-şi pierde zeroul din dreptul înfrângerilor sau de anumite interese ale promotorilor şi managerilor. Privind boxul din afară cei mai populari boxeri sunt tocmai cei care nu se ascund în spatele unor scuze nesimţite, sunt pregătiţi să intre în ring cu oricine, indiferent că este o alegere inteligentă din punct de vedere financiar şi sportiv. Vor să demonstreze că ei sunt cei mia buni. Manny Pacquiao este un asemenea exemplu, Miguel Cotto este un asemenea exemplu, ambii susţinând ultimele meciuri pe stadioane de fotbal american şi respectiv, baseball, dovadă a popularităţii lor. Nu acelaşi lucru se poate spune despre Floyd Mayweather Jr., care şi-a ales cu grijă adversarii, fără a fi condus de dorinţa de a se lupta cu cei mai buni. Şi-a spălat puţin din ruşine când s-a bătut cu Shane Mosley în ultimul meci, şi sperăm să păşească în ring cu Manny Pacquiao pentru a avea în sfârşit un rege al boxului.
Un lucru interesant însă se întâmplă în categoria supermiddleweight (168 lbs, 76.2 kg), unde cei mai buni 6 boxeri din 7 au decis să lupte într-un turneu pentru desemnarea unui campion suprem. Andre Ward, Mikkel Kessler, Carl Froch, Andre Dirrell, Arthur Abraham şi Allan Green (care l-a înlocuit pe Jermain Taylor) au decis să îşi pună palmaresurile la bătaie pentru a se încorona campionul diviziei. Singurul rămas în afara turneului este Lucian Bute. Neincluderea lui în turneu nu are o poveste clară, speculându-se că promotorul lui Bute, Interbox, nu a dorit intrarea lui turneu, deoarece Bute este o atracţie uriaşă în Canada, producând aici mult mai mulţi bani decât dacă ar merge în Statele Unite sau Europa pentru a lupta. Acest lucru poate fi o chestie pozitivă, atâta timp cât Bute găseşte adversari meritorii în afara turneului, iar în momentul finalizării competiţiei, să boxeze cu câştigătorul ei, pentru a încorona un singur campion.
Turneul a început în urmă cu un an, regulile fiind simple. Toţi cei 6 boxeri vor susţine în faza grupelor 3 meciuri, victoria punctându-se cu 2 puncte, egalul 1 punct, înfrângerea 0 puncte, adaugându-se un punct pentru victorie prin KO. Patru din cei şase vor avansa mai departe, în semifinale, iar câştigătorii vor merge în finală.
În prima fază a grupelor s-au întâlnit Carl Froch (25-0, 25 KO) şi Andre Dirrell (18-0, 13 KO), în Nottingham, Anglia. Un meci urât s-a finalizat prin victoria împărţită a lui Froch, fiind favorizat uşor de arbitrii.
În aceeaşi seară Arthur Abraham (30-0, 24 KO) a trimis un mesaj clar viitorilor adversari din turneu, când în faţa propriilor suporteri l-a trimis la podea şi apoi la spital pe Jermain Taylor (28-3-1, 17KO). În urma acestui meci Taylor s-a retras din turneu lasând locul lui Allan Green (29-1, 20 KO).
În ultimul meci din stagiul intâi, Andre Ward (20-0, 13 KO) a realizat surpriza ducându-l la şcoala de box pe favoritul turneului Mikkel Kessler (42-1, 32 KO), meciul fiind oprit din cauza tăieturilor lui Kessler, meciul fiind o decizie tehnică în favoarea americanului.
Faza a doua a grupelor i-a adus faţă în faţă pe Andre Dirrell şi Arthur Abraham. Dirrell, cu un plus de tehnicitate şi mişcare superioară în ring a condus meciul de la început până la sfârşit. În repriza a 11-a, un pumn a lui Abraham, în timp ce Dirrell era la podea, i-a adus armeanului descalificarea.
Meciul doi ne-a oferit o bătălie barbară, Mikkel Kessler adjudecându-şi prima victorie din turneu cu o decizie unanimă asupra lui Carl Froch.
Ultimul meci din runda doi a clarificat puţin situaţia, Andre Ward rezervându-şi loc în semifinale, distrugându-i orice şansă lui Allan Green de a ajunge acolo. Ward şi-a trecut în palmares o victorie unanimă în faţa propriilor fani. Până acum, de fiecare dată, au câştigat boxerii care au luptat acasă.
În runda trei se vor întâlni Andre Dirrell vs. Andre Ward, Carl Froch vs. Arthur Abraham, Mikkel Kessler vs. Allan Green. Şansa de calificare se joacă în toate cele trei meciuri.
Până în acest moment clasamentul arată în felul următor:
1. Andre Ward (2-0) – 4 puncte
2. Arthur Abraham (1-1) – 3 puncte
3. Mikkel Kessler (1-1) – 2 puncte
4. Andre Dirrell (1-1) – 2 puncte
5. Carl Froch (1-1) – 2 puncte
6. Allan Green (0-1) – 0 puncte
Calitatea boxerilor implicaţi, dorinţa lor de a se impune şi nivelul ridicat al competiţiei, crează dramă şi intrigă în acest turneu. Scorul este foarte strâns la mijlocul clasamentului, stagiul trei determinând cei trei boxeri care i se vor alătura lui Andre Ward în semifinale.
Turneul, transmis de Showtime în Statele Unite şi de Sport.ro în Romania, are parte de un serial de promovare, intitulat Fight Camp 360: Inside the Super Six Boxing Classic, care prezintă date interesante din stagiile de pregătire ale boxerilor, stările de spirit înainte de meciuri şi reacţii la cald de după ele.
Acest turneu reprezintă boxul în esenţa lui, cei mai buni se bat între ei pentru supremaţie. Boxul nu va mai fi la fel după acest turneu, promotorii realizând potenţialul unei astfel de competiţii, atât din punct de vedere al banilor cât şi din punct de vedere sportiv.
Articol de Ioan “nelu” Popa
Inca un articol bun Nelule.
Gary Shaw a propus deja HBO-ului un turneu la lightwelterweight, HBO a fost interesat, insa Golden Boy Promotions care ii are in categorie pe J.M. Marquez, Khan si Maidana a refuzat un astfel de turneu. Bradley si Alexander au fost de acord… desi turneul nu se va tine, faptul ca a fost propus este un lucru care nu poate decat sa ne bucure. in curand probabil celelalte categorii vor incerca acelasi lucru.
excelent !!!
pe cine mizezi?