După ce anunţam ieri despre antrenorul român ce a fost ales pentru a-i fi antrenor secund lui Semmy Schilt, iată că olandezul devine din ce în ce mai interesat de peisajul românesc. Ca şi anul trecut, campionul K-1 va petrece spre sfârşitul acestui an mai multe săptămâni de pregătire în România.
Cum în Olanda toţi luptătorii îi sunt posibili adversari în gale, Schilt a ales să apeleze la Academia de Lupte Ciprian Sora pentru a-l ajuta în pregătire, iar nivelul antrenorilor şi al sportivilor de aici nu l-a dezamăgit!

Semmy Schilt, pe bannerul pentru gala de la Yokohama
Schilt se pregăteşte acum pentru K-1 Yokohama, ce va avea loc pe 3 aprilie, şi unde va da piept cu Errol Zimmerman, unul dintre cei mai promiţători tineri luptători. Întrebat ce crede că îi rezervă 2010, Semmy a menţionat obiectivul principal: al cincilea titlu în K-1!
“Va fi un an în care voi încerca să câştig al cincilea titlu de campion K-1, dar încă nu mă gândesc la finală, iau fiecare meci în parte şi încerc să îl câştig. Sunt foarte pregătit pentru Zimmerman şi cred că voi avea o prestaţie bună. Până în finală e drum lung dar nu contează cine urmează după acest meci, am luptat cu toţi şi nu am preferinţe. Oricine ar fi, voi câştiga!“, a declarat încrezător Semmy Schilt.