După cum anunţam la mijlocul săptîmânii trecute, Semmy Schilt se pregăteşte de K-1 Yokohama alături de români. Trei luptători şi antrenorul Horia Rădulescu sunt în Olanda pentru a face pregătirea centralizată alături de campionul K-1 de anul trecut.
Programul începe de la 9:00 dimineaţa, când are loc primul antrenament, unde se lucrează tactică cu partener şi la palmare, iar apoi sparring cu temă. După masa de prânz şi câteva ore de odihnă, urmează al doilea antrenament al zilei, programat la 14:00, unde se face exclusiv pregatire fizică. Şi cum asta nu ar fi de ajuns, de la ora 19:00 are loc cel de-al treilea antrenament, unde se trece la lupta cu partener şi la palmare (în special power training).
“Ritmul este criminal, dar reuşim să facem faţă deocamdată. Între antrenamente nu avem timp decât de mese şi de odihnă, orice altceva este exclus dacă vrei sa rezişti în sală!“, a declarat Horia Rădulescu, antrenor al Academiei de Lupte Ciprian Sora.
Vezi mai jos foto de la antrenamentele lui Semmy Schilt alături de cei trei români şi de Horia Rădulescu:
il cunosc pe horia de cand ne antrenam la scoala 39 din colentina si mi se pare unul din cei mai buni antrenori de thai din romania. Felicitari lui si baietilor de la ALCS!